La margine de nord... - Suharãu - Monografie selectivã - IOAN IFTINCÃI

A apãrut
"La margine de nord..." - Suharãu - Monografie selectivã - IOAN IFTINCÃI
Redãm, din carte, motto-ul și mãrturisirea autorului.

Motto :
De vatra sfântã, caldã, pãrinteascã,
Prin mii de fire eºti de mic legat
ªi tot ce-a fost, cu rele ºi cu bune,
Pe veci þi-adapã sufletu-nsetat.

Nimic din cele de odinioarã,
Perdeaua vremii nu le va umbri,
Le vei vedea, a nu-ºtiu câta oarã,
Cu ochii minþii, oriºiunde-ai fi !

Alexandrina M.

Mãrturisire

Nu m-am gândit niciodatã sã scriu o monografie a comunei în care m-am nãscut. Deseori am fost îndemnat de prieteni sã „fac mãcar o încercare", ei ºtiind cã dacã m-aº fi apucat de lucru nu m-aº mai fi putut opri. Am respins cu tãrie ideea. Dacã aº fi avut o asemenea intenþie aº fi adunat, de-a lungul vieþii mele, foarte multe informaþii de la generaþiile de concetãþeni între care am trãit ºi care ºtiau atâtea despre aceste locuri, dar care, aºa cum e legea firii, ne-au pãrãsit treptat ºi au luat cu ei, pentru tot­deauna, atâtea cunoºtinþe interesante care vor rãmâne veºnic necunoscute. ªi comuna Suharãu are atâtea particularitãþi, atâtea frumuseþi ºi atâtea unicate inedite!

Am aºteptat ca o asemenea lucrare sã aparã sub semnãtura unor oameni de litere, istorici sau chiar de alte specialitãþi, cu mult talent la scris, din þinutul nostru - de care nu am dus ºi nici nu ducem lipsã. Dar n-a fost sã fie. Am vãzut câteva aºa numite lucrãri metodico-ºtiinþifice elaborate pentru susþinerea examenelor de stat la absolvirea unor facultãþi sau obþinerea gradului didactic I în învãþãmânt care m-au intrigat prin prezentarea eronatã sau fantezistã a meleagurile care, nouã, celor cu obârºia aici, ne sunt atât de dragi.

ªi totuºi acum, când am ajuns la vârsta pensiei, forþat de anumite situaþii, încerc schiþarea unui „embrion" monografic. Un canevas al unei monografii care tot timpul va putea fi completat de cei de azi ºi de cei care vin. Regret enorm cã am respins în tinereþe gândul de a elabora o monografie despre locurile care acum mã atrag cu o putere din ce în ce mai mare. Sincer, locurile ºi amintirile sunt cele care mã tonificã, îmi dau putere de câte ori trec „pe acasã"! Ce frumos spunea, pe un site, un tânãr din Timiºoara care ºi-a petrecut copilãria în Suharãu, la bunici, când se referea la aceste locuri: „...mi-e dor de fiecare firicel de praf..."

Care au fost motivele care m-au determinat sã încerc sã scriu totuºi o micuþã monografie a locurilor natale? Spun o „micuþã" pentru cã, evident, altele ar fi fost dimensiunile ºi detaliile acesteia dacã acest gând m-ar fi  preocupat mai de timpuriu. Deci care au fost ºi sunt motivele care mi-au schimbat hotãrârea din tinereþe de a nu scrie o monografie a comunei mele iubite? Voi încerca sã prezint câteva dintre ele. Cel mai important lucru care mi-a zdruncinat hotãrârea, l-a constituit faptul cã o perioadã de dupã ieºirea mea la pensie am profesat la ªcoala Smârdan, ºcoala din satul meu de inimã unde am vãzut lumina soarelui ºi am învãþat primele buchii. Aici, în perioada cât am profesat dupã ieºirea la pensie, fiind mai tot timpul printre elevi ºi oamenii din sat, am rãmas uimit cã majoritatea lor nu cunosc toponimele zonei (numele dealurilor, apelor, vãilor, legendele despre anumite locuri, etc). Parcã ar fi fost teleportaþi de pe o altã planetã într-un þinut strãin. Mi-am amintit cã, înainte de 1989, în ºcoala primarã, la clasa a IlI-a se fãcea „Geografia Judeþului" ºi copiii îºi mai însuºeau ºi anumite cunoºtinþe despre orizontul local.

Este extraordinar de trist sã vezi oameni care au trãit o viaþã întreagã într-un sat ºi nu cunosc numele pârâului pe care-l trec zilnic sau al dealului pe care-l vãd de câteva ori pe zi, sã nu cunoascã împrejurimile locuinþelor lor! Chiar cred cã este dramaticã situaþia aceasta, mai ales cã majoritatea profesorilor din ºcoli sunt veniþi din alte localitãþi ºi nu prea au interes sã cunoascã ei înºiºi comuna care-i gãzduieºte temporar, dar sã mai ºi transmitã copiilor satului toponimele orizontului local pe care nu le cunosc iar gândul lor obsedant, în situaþia economicã dezastroasã în care trãiesc, este doar la plecare.

Un alt motiv este cã în unele dintre asa zisele lucrãri metodico-stiintifice - unele chiar foarte recente - se întâlnesc interpretãri grosolane, fanteziste ale unor fenomene din zona comunei. Unele amãnunte sânt adãugate de dragul de a “ºoca”  prin aducerea la ivealã a aºa-zisului “fapt inedit” sau “original”. Existã încercãri de prezentare a unor locuri printr-o beþie elucubrantã de metafore care nu fac decât sã stârneascã ilaritate.

Cu regret trebuie sã spun cã, în timpul cercetãrilor mele am dat, la una dintre instituþiile comunale de culturã ºi peste un caieþel anonim, cu titlul pompos de monografie a comunei Suharãu. Cu fraze pline de preþiozitãþi copiate („ciupite") de oriunde care nu spuneau nimic. Nu vreau sã fac apre­cieri negative dar conþinutul era deplorabil. Din respect pentru concetãþeni mã abþin de la alte comentarii.

Unii, chiar intelectuali, nu au bine lãmuritã noþiunea de monografie, fiecare având o „explicaþie" proprie a cuvântului. Alþii, arheologi amatori, de dragul de a se bãga în seama ºi din cauza lipsei unei elementare instrucþii de abordare ºi cercetare a sit-urilor, au fãcut, prin intervenþia lor, doar pagube enorme ºi iremediabile tezaurului istoric material local. Se cunosc nenumãrate exemple care dovedesc cã ignoranþa, chiar dacã este susþinutã de un zel la fel de mare, este foarte nocivã. Dupã „revoluþie" s-a instaurat o perioadã în care amatorismul ºi impostura sunt, cam peste tot, la ele acasã. Foarte mulþi dintre noi credem cã ne pricepem la toate. Nu mai acceptãm valabilitatea zicalei despre „omul potrivit la locul potrivit". Ignoranþa celor cu un pic de lustru intelectual ne sufocã. A agramaþilor licenþiaþi, omniscienþi. Existã tendinþa de a nega totul chiar înainte de a cunoaºte despre ce este vorba. Un mare poet ºi filozof (Lucian Blaga) spunea cã „veºnicia s-a nãscut la sat". Dar numai ea? Un altul (V. Alecsandri) spunea cã românul s-a nãscut poet. Aºa o fi dar eu mai ºtiu cã românul este ºi cel mai bun critic. La toate! Chiar ºi la ceva ce îi este necunoscut, strãin total de el, aºa cã...

Aceastã lucrare se vrea a fi o monografie. Dar o monografie selectivã.

O monografie, teoretic, ar trebui sã cuprindã foarte multe detalii despre o unitate administrativ-teritorialã.

Fiecare autor al unei monografii pleacã de la convingerea cã pentru zona pe care o prezintã în lucrarea sa are informaþii ºi detalii originale care nu au mai fost prezente în altele.

Dar despre comuna Suharãu nu existã nici o lucrare la îndemâna publicului larg.

Date despre trecutul mai îndepãrtat sunt foarte puþine.

Deci în redactarea acestei monografii am plecat aproape de la zero.

M-am bazat pe studii proprii de geografie asupra teritoriului, pe date din Arhiva Naþionalã a României-Bucureºti ºi din Filiala Botoºani a Arhivelor Naþionale, pe documente, hãrþi ºi înscrisuri din diferite biblioteci (chiar ºi din Biblioteca Academiei Române) sau colecþii particulare precum ºi relatãri ale unor martori oculari ai evenimentelor mai recente.

ªi totuºi, cum afirmam mai sus, aceastã lucrare poate fi numitã o mono­grafie. Dar o monografie selectivã, sui-generis. De ce selectivã? Pentru cã vom prezenta ceea ce este cu adevãrat important despre comuna Suharãu, prin scopul ei de a satisface, în primul rând, interesul ºtiinþific despre acest plai atât de individualizat, de diferit ºi de a renunþa la detalii-balast (deºi, involuntar, unele s-au mai strecurat!...). Iar sui-generis pentru cã prezentãm materialul într-un mod strict particular. Fiind prima încercare de acest gen dedicatã comunei Suharãu, nu va satisface totalitatea exigenþelor. Cu toate cã am încã foarte multe date, care ar sprijini punerea adevãrului în adevãrata lui luminã, nu le pot prezenta aici pentru cã ar însemna ca aceastã lucrare sã aibã un volum inacceptabil (chiar ºi cu parcimonie am ajuns deja la un numãr prea mare de pagini!). Deºi fiecare cititor doreºte sã gãseascã într-o asemenea lucrare un anumit detaliu, care-l intereseazã strict personal („un ceva", „cel mai important pentru el!"), acest lucru nu va fi posibil întot­deauna. Chiar ºi o enciclopedie are lipsuri, dar o modestã monografie de început?! Dacã Domnul va vrea, poate o viitoare ediþie, indiferent de autor, va fi sigur mai completã. Dar oricâte ediþii ar apãrea tot ar mai fi ceva de adãugat sau de îmbunãtãþit! Se ºtie cã întotdeauna este loc de mai bine!

Autorul