Ştiri:

Personalități care s-au născut sau au trăit în orașele și comunele județului BotoșaniInapoi  

Pe lângă titanii Mihai Eminescu, George Enescu,
Nicolae Iorga, Ștefan Luchian,
un număr impresionant
de scriitori, artiști plastici, naturaliști, matematicieni, filosofi,
medici, critici, publiciști s-au născut sau au trăit
in acest colț nordic al României, în
județul  binemeritat
numit "al geniilor" - județul Botoșani.
Vom prezenta în continuare o listă
- sperăm cât mai completă, a acestor oameni născuți
pe meleaguri botoșănene, cu care ne mândrim,
 care ar trebui să reprezinte pentru toți
locuitorii județului Botoșani un model, o carte de vizită,  o călăuză, o speranță .

Orașul Botoșani

- Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București),
  cel mai mare poet roman, prozator și jurnalist.

- Elie Radu (n. 20 aprilie 1853, Botoșani - d. 10 octombrie 1931),
  inginer constructor de poduri și șosele, pedagog și academician.

- Sofia Nădejde (n. 14 septembrie 1856, Botoșani - d. 11 iunie 1946, București),
  publicistă, prozatoare și autoare dramatică.
  A fost soția lui Ioan Nădejde și sora pictorului Octav Băncilă

- Dimitrie Negreanu (n. 25 octombrie 1858, Botoșani - d. 30 aprilie 1908, București),
 fizician, membru corespondent al Academiei Române.

- Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoșani - d.9 martie1944, București),
  biolog darvinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog și profesor universitar.

- Simion Sanielevici (n. 4 august 1870, Botoșani - d. 12 august 1963, Klagenfurt, Austria),
  academician, de origine evreu, matematician, membru de onoare (1948) al Academiei Române.

- Nicolae Iorga (n. 17 ianuarie 1871, Botoșani - d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova)
  a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist,
  ministru, parlamentar, prim- ministru, profesor universitar și academician.

- Octav Băncilă (n. 4 februarie 1872 Botoșani - d. 3 aprilie 1944),
 pictor realist și activist politic de stânga.

- A.M. Agripa (n.1940, Botoșani), pictor

- Barbu Lăzăreanu (5 octombrie 1881, Botoșani - 19 ianuarie 1957, București),
  istoric literar, publicist, membru titular al Academiei Române (1948), doctor în filologie,
  a fost salvat în timpul deportării evreilor de Regina Mamă.

- Gheorghe Avramescu (n. 26 ianuarie 1884, Botoșani - d. 3 martie 1945)
  a fost un general de armată român, care s-a distins în luptele celui de-al doilea război mondial.

- Mihail Sorbul (Pseudonimul lui Mihail Smolski, n. 16 octombrie 1885,
  Botoșani - d. 20 decembrie 1966, București), dramaturg interbelic.

- Constantin Gane (n. 1885 - d. 1962 Botoșani), scriitor și istoric,
  asasinat de comuniști în închisoarea de la Aiud.

- Octav Onicescu (n. 20 august 1892, Botoșani - d. 19 august 1983, București)
  matematician, întemeietor al școlii românești de teoria probabilităților.

- Dumitru Murărașu (n. 26 noiembrie 1896, Botoșani - d. 19 octombrie 1984, București),
  critic și istoric literar.

- Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900, Botoșani, d. 1988, București), lingvist,
  membru al Academiei Române.

- Victor Tufescu (n. 19 noiembrie - 2 decembrie 1908, Botoșani - d. 2000),
  geograf, membru titular (1992) al Academiei Române.

- Max Blecher (n. 8 septembrie 1909, Botoșani - d. 31 mai 1938, Roman),
  romancier de origine evreiască.

- Constantin Piliuță (n.1929 Botoșani – d.2003), pictor.


Municipiul Dorohoi

-Păstorel Teodoreanu (n.1984 Dorohoi –d.1964), scriitor

-Haralambie Țugui, (n.1916, Dorohoi – d.1996), poet

-Marcel Olinescu (n.1896, Dorohoi – d. 1992), grafician

-Iulia Oniță (n.1923, Dorohoi – d.1992), sculptor

-Val Gheorghiu (n.1934, Dorohoi), pictor

-Sașa Pană, scriitor

-Artur Verona, pictor

Comuna Bucecea 
- epigramist Vasile Larco

Oraș Darabani

- Leon Dănăilă, academician neurochirurg;

- Corneliu Popel, poet;

-  Gheorghe Moroșanu, matematician;

- Ghiorghi Cliveț, istoric;

- Nicolae Papaghiuc, matematician;

Oraș Flămânzi

-Enrico Tamberlik-tenor

-Nicolae Severineanul-compozitor

-Toma Săvescu-preot (mentor al țăranilor răsculați în anul 1907)

-Constantin Maxim-învățător (erou în primul război mondial)

-Dumitru Iov-scriitor și publicist

-Vasile Botez-profesor (erou decorat în al doilea război mondial)

-Dumitru Trocin-prof.universitar

-Ștefan Mihai Morcov-creator

-Constantin Pusnei-creator

-Popovici Elena-medic

-Dumitru Constantin Berbunschi-comandor de aviație, publicist, scriitor

-Mihai I.Cucu-general de brigadă, scriitor (a participat la operațiunile
 armatei române din cel de-al doilea război mondial)

-Constantin Arcu-prof.universitar și magistrat, scriitor

-Toma Munteanu-colonel (r), scriitor

Oraș Săveni

-Frații Mihai și Alexandru Ciucă,

-Victor Emil Galan (n.1921, Săveni -d.1995,), scriitor

Oraș Ștefănești

-Ștefan Luchian – pictor.

Comuna Avrămeni

-Gheorghe Romândașu – publicistică.

Comuna Bălușeni

-Constantin Dracsin - poet, grafician

Comuna Brăești

-Constantin Radinschi (n.1920 Brăești – d.2003), pictor

Comuna Broscăuți

-Academician Dimitrie Pompeiu – matematician.

Comuna Concești

- Florin Constantin-Pavlovici, Gheorghe Bunduc,
- Gheorghe Armeanu, Gheorghe Țuculeanu, Chris Cozmescu.

Comuna Cordăreni

-Mihai Munteanu – poet

Comuna Corni

-Angela Paveliuc Olariu – etnograf, -Serediuc Corneliu – doctor în geodezie,

-Irimiciuc Nicolae – doctor docent inginerie mecanică.

Comuna Coșula

-Ion Crânguleanu – poet, Alexandru Murgu, Gellu Dorian – poet,
-Constantin Negel – instrumentist


Comuna Cristinești

-Murariu Ioan – istoric

Comuna Curtești

-Nicolae Leon- biolog

Comuna Dângeni

-Demostene Botez, Nicolae Turtureanu


Comuna Dersca

-Constantin Badersca – scriitor

Comuna Dimăcheni

-Vasile Andreescu – coregraf

Comuna Drăgușeni

-Aristotel Crîșmaru – profesor, scriitor,

-Cobâlă Ioan – dirijorul Orchestrei "Rapsozii Botoșanilor"


Comuna Durnești

-Dr.Chipailă Mihail

Comuna Frumușica

-Zigu Ornea – filolog

Comuna George Enescu

-George Enescu – compozitor, pianist, violonist, dirijor, pedagog.


Comuna Havârna

-Ioan Hârjoabă – prof.universitar

-Gheorghe Petrescu-prof.universitar

-Petre Achițenii-pictor

Comuna Hănești

-Teofil Vîlcu – actor,

-Leon Simanschi – istoric,

-Grigore Botez – scriitor,

-Dumitru Popovici – dirijor,compozitor,

-Petre Otu –istoric, cercetător, -Emilia Zaharia – arheolog,

-Alicia Donose-Pisică – chimist, -Ionel Tăzlăoanu – biolog

Comuna Hilișeu-Horia

- Ciucă Platon – om de cultură

Comuna Hlipiceni

-Dan Iordăchescu-cântăreț și actor de operă

-Cristian Simionescu – poet

Comuna Hudești

-Ion Istrate – scriitor,

-Ionel Hudișteanu – solist operă

-Marcela Guragata – solist muzică populară

-Doina Melinte – atletă,

-Camelia și Maria Macoviciuc – canotoare

Comuna Ibănești

-Dionisie Vitcu - actor, scriitor
-Dionisie Vitcu - prof. universitar, cercetator stiintific
-Petronel Zahariuc-prof.universitar istoric
Comuna Leorda

-Romulus Sevastos-naturalist

Comuna Lozna

-Grigore Macovei – compozitor și dirijor

Comuna Lunca

-Andrei Popovici Bârznoșanu – biolog,

-George Damian – poet

-Paisie Olaru-duhovnic

Comuna Mihai Eminescu

-Poetul național Mihai Eminescu,

-I.D. Marin – eminescolog, scriitor,

-Mihai Cristea – academician

Comuna Mihăileni

-Ion Păun Pincio (n.1868 Mihăileni – d.1895),  poet

-Zahacinschi Nicolae-farmacist, autor monografie

-Ury Benador (n.1895 Mihăileni – d.1971), poet

-Petru Manoliu (n.1903 Mihăileni – d.1976), poet

Comuna Mileanca

-Elefterie Ciobanu-stareț la Mănăstirea Bucium

-Teodosie Scutaru-episcop vicar al Bisericii Ortodoxe de stil vechi


Comuna Mitoc

-Acad. Dumitru Graur – filolog

-Ion Caproșu-istoric

-Florică Murariu-rugbyst

Comuna Nicșeni

-Mihai Constantineanu – biolog

Comuna Păltiniș

-Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

-Partenie Ciopron-episcop

-Marcel Chițac – pictor

Comuna Răchiți

-Petru Șușter-biolog

Comuna Rădăuți Prut

-Ion Pillat – poet

-Alexandru D.Lungu – scriitor, actor

-Ion Pogorilovschi – filozof, publicist

-Corneliu Dimitriu-pictor

-Doina Ignat-canotoare

Comuna Ripiceni

-Dumitru Țiganiuc – poet

-Vasile Chinschi- pictor

-Gheorghe Stanciu-pictor

-Constantin Prut-scriitor

Comuna Santa Mare

-Mihai Mereuță-actor

Comuna Stăuceni

-Teoctist Arăpașu, Patriarhul României în perioada 1986-2007

Comuna Sulița

- Părintele Cleopa

Comuna Șendriceni

-Alecu Ivan Ghilia – scriitor, pictor


Comuna Tușești

-Ioan Nemțoi – sculptor în sticlă

Comuna Tudora

-Tiberiu Crudu-scriitor

Comuna Ungureni

-Eugen D.Neculau – a înființat prima Universitate Populară rurală din România în anul 1926

-Răileanu Vasile – prof.univ.dr.A.S.E. București

-Adrian Neculau . prof.univ.dr. Universitatea „Al.I.Cuza”Iași

-Mircea Rusu – prof.dr.rector Universitatea „Apolonia” Iași

-Dumitru Murariu – biolog, directorul Muzeului Național „Grigore Antipa” București

Comuna Unțeni

-Anton Achiței  - interpret de muzică populară

-Bobeică Iulia – canotaj

Comuna Vârfu Câmpului

-Acad. Alexandru Zub, prof.univ.dr., director al Institului de Istorie „A.D.Xenopol” Iași

-Vasile Cocriș - prof.univ.dr., decan al Facultății de economie și Administrare a Afacerilor Iași,

-George Hazgan, cântăreț de operă

Comuna Văculești

-Amariei Ioan, fost magistrat

-Ungureanu Ernest-biolog

-Dintevici Gheorghe-avocat, moșier

-Filip Petru-preot-a publicat monografia comunei Văculești

-Emil Bobu – personalitate politică comunistă

Comuna Viișoara

-Dimitrie Brândză- biolog

Comuna Vlădeni

-Dragomir Horomnea-jurnalist, romancier

-Eugen Hrușcă-scriitor

Comuna Vlăsinești

-Gheorghe Nădejde, profesor, autor de manuale, publicist, scriitor

-Constantin Ciocoiu – preot, profesor, publicist

-Ion Simion Trufin – învățător, autor de manuale

-Alexandru A. Faliboga – învățător, politician

-Dumitru Corbea – scriitor, poet

-Haralambie Berijan – învățător, publicist

-Nicu Stoianovici-directorul ziarului „Gazeta Dorohoiului”

-Garabet Ciomac-boier

-Cristea Goilav-boier

Comuna Vorniceni

-Octav Ionescu – prof.univ., autor lucrări de drept

Comuna Vorona

- Raluca Iurașcu, mama poetului Mihai Eminescu




    Total 32 Comentarii
1
2
3
4
Inainte
  Adaugat de: prof
17 Aprilie 2012 (05:45)
manque...
trebu ia ceruta o completare cititorilor...
  Adaugat de: Vasile George Puiu
08 Iunie 2013 (18:33)
prof.univ.dr.ing.
memoria neamului vine din memoria noastra! ma inchin cu respe ct autorilor
  Adaugat de: Siminiceanu Ilie
16 Octombrie 2013 (20:50)
Profesor Emeritus la Universitatea Tehnica"Gheorge Asachi" Iasi; ASTR
Cel de mai sus este nascut in satul CORNI, judetul Botosani, in 12 iunie 1946.Este membru al Academiei de Stiinte Tehnice di Romania (ASTR). Are peste 300 lucrari stiintifice public ate si este citat in peste 500 publicatii straine.
  Adaugat de: edmond baras
27 Martie 2014 (20:51)
medic
nascut la ripiceni in 07/05/1949
  Adaugat de: Sanda V
25 Ianuarie 2015 (11:21)
Campioana olimpica la canotaj
Elisabeta Lipa (Oleniuc)-campioana olimpica la canotaj-nascut a in Candesti
  Adaugat de: Eugen Z
05 Februarie 2015 (15:30)
Personalitati
Isac Lazarovici,nascut la 27. oct. 1887 in Sulița,poet si umo rist ,autorul versurilor melodiei Zaraza,cunoscut sub pseudo nimul de Ion Pribeagu.
  Adaugat de: cical c.
11 Septembrie 2015 (16:24)
personalitati
DAN PITA-DOROHOI!!!
  Adaugat de: cical c.
25 Septembrie 2015 (16:51)
personalitati
OCATVIAN COTESCU...GHEORGHE ASACHI...domnitorul GRIG ORE GHICA vv.
  Adaugat de: cical c.
25 Septembrie 2015 (16:58)
personalitati
ION PRIBEAGUL-a scris ZARAZA!!!
  Adaugat de: mihai
11 Octombrie 2015 (19:11)
panzaru
in com. mihaileni sat Rogojesti au trait fiind -proprietari T udor Flondor compozitor, Gheorghe Flondor om politic, Floric a Flondor Racovitza compozitoare
1
2
3
4
Inainte
    *Toate campurile sunt obligatorii.
  Nume
 
  Titlu
 
  Text
 
NEWSLETTER
  Aboneaza-te la newsletter
  pentru a primi prin e-mail
  ultimile noutati
Opinia Publică
Care ar trebui sa fie prioritățile instituțiilor statului pentru județul Botoșani ?
Investiții în infrastructură
Investiții în sănătate
Valorificarea turismului rural
Investiții în agricultură
Atragerea investitorilor străini în județ
Total voturi: 106
Fotografia Zilei

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce mor, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. ( I Corinteni 1;18)   citeste tot

Evenimentele Zilei

Sinaxar 24 Noiembrie În această lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Clement, episcopul Romei. Fericitul și preaînțeleptul Clement era roman de neam și se trăgea din neam &i citeste tot




www.ghe.ro

www.transformatoaredetensiune.ro

www.aquabotosani.ro

www.comunebotosani.ro

www.imobiliarebt.ro