Ştiri:

Botoșaniul stă pe o comoară de cristalInapoi  

- Un studiu din anii ’80, rămas secret până de curând, arată că în subsolurile județului se găsesc resurse care ar putea aduce profituri de miliarde de dolari. Înainte de Revoluție, în Botoșani a fost realizat experimental, din nisipul cuarțos, un cristal foarte fin. În zonă mai există zăcăminte neexploatate de gips și ape minerale, scrie Adevărul

Geologii regimului comunist au descoperit în anii ’80, în localitatea botoșăneană Ivăncăuți, comuna Păltiniș, cel mai mare zăcământ de gips din România și al patrulea ca importanță din Europa. Studiile făcute atunci au arătat că materialul este de o puritate nemaîntâlnită, fiind singurul din țară ne-radioactiv, proprietate extrem de rară. Chiar și exploatat intensiv, zăcământul ar acoperi necesarul României timp de o sută de ani.

Printre geologii care au lucrat atunci în cercetare s-a aflat și inginerul Sorin Grindei, în prezent consilier al prefectului județului Botoșani. „A fost una dintre cele mai importante descoperiri ale vremii. Stratul de gips are o grosime cuprinsă între 20 și 40 de metri și este de o calitate unică. Zăcământul este compact, pe o suprafață foarte mare. Este întins și pe teritoriile Republicii Moldova și ale Ucrainei. Ei îl exploatează, noi însă nu“, a spus doctorul inginer Sorin Grindei.

Dintre toate zăcămintele descoperite în Botoșani, doar nisipul cuarțos din zona Miorcani-Hudești-Suharău se exploatează. Calitatea nisipului îl situează pe primul loc din Europa, cu o puritate de 99,8%. Cu toate acestea, nu sunt exploatate nici 10% din resursele de nisip cuarțos din această zonă.

Dacă ar exista tehnologie pentru extragerea urmelor de fier din nisip, acesta ar putea fi folosit exclusiv la fabricarea lentilelor de mare precizie. „Din acest nisip s-a realizat experimental, înainte de 1989, un cristal mai fin decât cel de Bohemia. Fiind industrii energofage, aproape toate fabricile de sticlă s-au închis, iar nisipul nu mai are căutare”, a spus inginerul Sorin Grindei.
Sursa : http://www.financiarul.ro/2011/04/06/botosaniul-sta-pe-o-comoara-de-cristal/



    Total 2 Comentarii
1
  Adaugat de: 445wg8tR
09 August 2014 (15:04)
I9DVwCelL8CC
Tudor:Cum se procedează een cazul ceend un reailzator este s alarieat din vulumul realizării, Ɵi din pricin obective sa lariul se primeƟte mai mic de salariul minim prevăzut de l eje.ƞi dacă apar aƟa cazuri zilele de sărbători Ɵi cel e de odihna lucrate de angazator binevol se platesc dublu, l ueend een consederaƣie că sa făcut adaus peenă la salari u minim. Dacă se poate indicaƣi num Hotăreerei referitor la salarizarea din volumul de realizat
  Adaugat de: AzSqNeFXb
05 Iunie 2016 (02:22)
hfmqn2XuGc40
My family has been making this pie for about 35 years - it 9;s so good, we serve it in bowls so you don't lose a si ngle peachy drop! My sister started covering the top with g round cinnamon as soon as it comes out of the oven, and that made it even more faictstna. Beautiful pics of the pie--
1
    *Toate campurile sunt obligatorii.
  Nume
 
  Titlu
 
  Text
 
NEWSLETTER
  Aboneaza-te la newsletter
  pentru a primi prin e-mail
  ultimile noutati
Opinia Publică
Care ar trebui sa fie prioritățile instituțiilor statului pentru județul Botoșani ?
Investiții în infrastructură
Investiții în sănătate
Valorificarea turismului rural
Investiții în agricultură
Atragerea investitorilor străini în județ
Total voturi: 105
Fotografia Zilei

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce mor, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. ( I Corinteni 1;18)   citeste tot

Evenimentele Zilei

Sinaxar 26 Iunie  În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr citeste tot




www.ghe.ro

www.transformatoaredetensiune.ro

www.aquabotosani.ro

www.comunebotosani.ro

www.imobiliarebt.ro