Ştiri:

Sinaxar 27 Mai

În aceastã lunã, în ziua a douãzeci ºi ºaptea, pomenirea sfântului sfinþitului mucenic Eladie.

Acest sfânt curãþindu-se pe sine de toatã înºelãciunea ºi fãcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiascã arhiereu, ºi i s-a încredinþat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun pãstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, ºi ca un vrednic ºi priceput chivernisitor, o chivernisea, pãzind-o necãlcatã ºi neviclenitã de tot rãul. Iar de vreme ce tiranii îl aduserã înaintea lor legat, atunci mai vârtos a strãlucit ºi a luminat cugetele credincioºilor. Cãci mergând cu osârdie la chinuri ºi propovãduind pe faþã dreapta credinþã, a fost dat la multe munci, ºi foarte rãu fiind strujit la trup, i s-a arãtat Hristos Dumnezeul nostru cã-i vindecã toatã chinuirea rãnilor, ºi de aci înainte a devenit ºi mai osârdie. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au pus pe sfântul la mai grele chinuri ºi muncindu-l ºi mai cumplit, ºi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Terapont, episcopul Sardiei.

Acest sfânt mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin învãþãturile sale, pe mulþi pãgâni din înºelãciunea idolilor a întors cãtre Hristos ºi cu sfântul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregãtorul a fost ferecat în lanþuri ºi închis în temniþã ca sã fie ucis pe încetul cu foamea ºi cu sete. Dupã aceea a fost scos ºi muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul în cetatea Frigiei, ºi la Anghira, cetatea Galatiei, ºi pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. ªi aducându-l la râul ce se numþea Astalin, l-a întins pe dânsul despuiat jos pe pãmânt cruciº, ºi l-a legat de patru pari uscaþi ce erau înfipþi în pãmânt, ºi I-a bãtut tare pânã ce i-a cãzut pielea ºi carnea de pe oase, ºi a adãpat pãmântul cu sângele lui; iar parii odrãslind au crescut stâlpãri ºi frunze ºi au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tãmãduiau toate neputinþele ºi durerile oamenilor. Dupã aceasta a fost adus la stãpânirea Traciei cea din Lidia, aproape lângã râul Ermiei, care uda Lidia, la Episcopia Satalisiei de sub Mitropolia Sardelor. Acolo dupã multe feluri de chinuri a fost junghiat pentru numele lui Hristos ºi a primit cununa nestricãciunil.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Evsevlot, care prin foc s-a sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Alipie, care s-a sãvârºit zdrobindu-i-se capul de piatrã.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului sfintiului Beda Venerabilul (Anglia, + 735).

Sf. Beda a fost istoric bisericesc ºi a consemnat istoria creºtinismului din Anglia pânã în zilele sale. Anul probabil al naºterii sale este 673, iar locul, Northumbria, undeva lângã localitatea Jarrow.

La vârsta de 7 ani, Beda a fost trimis la Mãnãstirea Sf. Petru din Wearmouth pentru ca sã fie îndrumat ºi educat de Sf. Benedict Biscop (prãznuit în 12 ianuarie). Apoi a fost dus la mãnãstirea cea nouã Sf. Petru, înfiinþatã în Jarrow în 682, unde a rãmas pânã la moartea sa. Acolo l-a luat sub aripa sa Sf. Ceolfrith stareþul (prãznuit în 25 septembrie), care l-a urmat pe Sf. Benedict în 690, conducînd ambele mãnãstiri, Wearmouth ºi Jarrow.

În Viaþa lui Ceolfrith scrisã anonim, existã povestea unui incident legat, probabil, de tânãrul Beda. Ciuma din 686 a nãpãdit mãnãstirea lui Ceolfrith, rãpind majoritatea monahilor cântãreþi din corul bisericii, rãmânînd în viaþã doar stareþul ºi un bãiat pe care îl avea ca ucenic. Acest tânãr "este acum preot la aceeaºi mãnãstire ºi laudã faptele minunate ale stareþului atât verbal cât ºi în scris, faþã de toþi cei care vor sã le afle".

Îndurerat din cauza catastrofei, Ceolfrith a hotãrât cã ar fi bine sã cânte Psalmii fãrã antifoni, cu excepþia slujbelor de Utrenie ºi Vecernie. Dupã o sãptãmânã de cântat, s-a întors iar la varianta cu antifonii cântaþi acolo unde le era rândul. Cu ajutorul bãiatului ºi al fraþilor rãmaºi în viaþã, slujbele se fãceau foarte greu pânã când au fost aduºi alþi cãlugãri care au fost învãþaþi sã cânte.

Sf. Beda a fost hirotonit diacon la vârsta de 19 ani ºi la 30 a primit sfânta tainã a preoþiei din mâna Sf. Ioan din Beverley (prãznuit în 7 mai), sfânt episcop al Hexham (687) ºi în 705 al York-ului. Beda iubea slujbele bisericeºti ºi considera cã dacã îngerii sunt prezenþi la slujbe împreunã cu cãlugãrii atunci ºi locul sãu era acolo. "Dacã nu m-ar vedea printre cãlugãri nu ar întreba, oare, unde este Beda?"

Beda ºi-a început ucenicia ca elev al Sf. Benedict Biscop, care era cãlugãr la renumita mãnãstire din Lerins, întemeind el însuºi alte mãnãstiri. Sf. Benedict a adus cu el în Anglia multe cãrþi de la Lerins ºi din alte mãnãstiri din Europa. Aceastã bibliotecã l-a ajutat pe Beda sã-ºi scrie propriile cãrþi, cum erau comentariile biblice, istoria ecleziasticã ºi hagiografiile.

Beda nu era un istoric perfect obiectiv. De exemplu, în disputa cu creºtinismul celtic el era oarecum de partea romanilor. Dar, cu toate acestea, a fost corect ºi bine documentat. Cãrþile sale se trãgeau din "documente antice, din tradiþiile strãmoºilor noºtri ºi din cunoºtinþele mele personale". Cartea a V-a, 24, ne oferã o perspectivã clarã a vieþii religioase ºi seculare din vechea Britanie. Sf. Beda descrie o lume zugrãvitã dupã tradiþii duhovniceºti foarte asemãnãtoare cu cele pãstrate de creºtinii ortodocºi. Aceºti sfinþi duceau aceeaºi viaþã de sfinþenie eroicã pe care o gãsim ºi la sfinþii din est, sfinþenia lor fiind demnã de dragostea ºi admiraþia noastrã. Creºtinii posteau miercurea ºi vinerea, precum ºi în postul Naºterii Domnului de 40 de zile. (Cartea a IV-a, 30).

În anul 735 Sf. Beda s-a îmbolnãvit. Cam cu douã sãptãmâni înainte de Paºti se simþea slãbit ºi avea probleme de respiraþie dar nu avea dureri mari. A rãmas vesel ºi preda zilnic lecþii învãþãceilor sãi, dupã care îºi continua ziua cântînd Psalmi ºi ridicînd rugãciuni de mulþumire la Dumnezeu. Deseori îl cita pe Sf. Ambrozie: "Nu am dus o viaþã de care sã-mi fie ruºine printre voi ºi nu mã tem de moarte pentru cã Dumnezeu este milostiv." (Paulin, Viaþa Sf. Ambrozie, cap. 45).

Pe lângã lecþii ºi Psalmi, Sf. Beda mai lucra la o traducere anglo-saxonã a Evangheliei lui Ioan ºi a unei cãrþi cu citate din scrierile Sf. Isidor al Seviliei (prãznuit în 4 aprilie). În joia dinaintea Înãlþãrii Domnului, sfântul respira tot mai greu ºi picioarele au început sã i se umfle. "Sã învãþaþi repede," le spunea el celor care scriau dupã dictarea lui, "pentru cã nu ºtiu cât voi mai putea continua. Domnul mã poate chema în orice clipã la El."

Dupã o întreagã noapte nedormitã, Sf. Beda ºi-a continuat dictarea în dimineaþa de miercuri. În ceasul al treilea s-a organizat o procesiune cu moaºtele sfinþilor din mãnãstire, dupã care fraþii au intrat la slujbã, lãsîndu-l pe cãlugãrul Wilbert cu Beda. Acesta ºi-a amintit cã a mai rãmas încã un capitol de scris din cartea pe care o dicta sfântul, însã nu vroia sã-l deranjeze pe Beda în ceasul morþii. Atunci Sf. Beda i-a spus, "Nu te necãji. Ia tocul ºi scrie repede."

La ceasul al nouãlea Beda s-a oprit ºi i-a spus lui Wilbert sã caute în lãdiþa sa piper, tãmâie ºi pânzã ºi sã-i cheme pe preoþii mãnãstirii ca sã le dea lor. Când au ajuns, el le-a vorbit la fiecare în parte, rugîndu-i sã nu-l uite ºi sã-l pomeneascã în rugãciunile lor. Apoi le-a spus acestea: "Vremea plecãrii mele este aproape iar sufletul meu tânjeºte sã vadã frumuseþea lui Hristos, Împãratul meu."

În acea searã, Wilbert i-a spus: "Pãrinte, a mai rãmas o frazã neterminatã." La care sfântul i-a rãspuns: "Foarte bine, scrie-o." Apoi tânãrul cãlugãr a spus: "Acum s-a terminat." Sf. Beda i-a rãspuns: "Adevãrat ai spus, chiar s-a terminat." Dupã care l-a rugat sã-ºi ridice ochii sã vadã biserica în care obiºnuia sã se roage. Dupã ce a cântat "Slavã Tatãlui ºi Fiului ºi Sfântului Duh", Sf. Beda a adormit întru Domnul pe care mult L-a iubit.

Deºi Sf. Beda s-a sãvârºit în 25 mai, în ajunul Înãlþãrii, el este prãznuit în 27 mai, deoarece sãrbãtoarea Sf. Augustin din Canterbury este fixatã pe 26. Trupul sãu a fost îngropat la început în portalul de sud al bisericii mãnãstirii, iar mai târziu a fost mutat lângã altar.

Azi sfintele sale moaºte se odihnesc în Catedrala Durham, la capela Galileia. Sf. Beda este singurul englez pe care îl pomeneºte Dante în Divina Comedie (Paradisul).

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni (+ 1730).

Sfântul Mãrturisitor Ioan Rusul s-a nãscut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie ºi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armatã unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I ºi a luat parte la rãzboiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreunã cu alþi soldaþi au fost capturaþi de tãtari ºi au fost predaþi comandantului cavaleriei turceºti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruºi în Asia Micã, în satul Prokopion.

Turcii au încercat sã-i converteascã pe soldaþii creºtini la credinþa musulmanã prin flatãri ºi ameninþãri iar cei care nu au primit au fost bãtuþi ºi torturaþi. Alþii, însã au renunþat la Hristos ºi au devenit musulmani, în speranþa cã-ºi vor îmbunãtãþi soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunãtãþilor lumeºti, suferind cu curaj umilinþele ºi bãtãile.

Stãpânul sãu îl tortura frecvent în speranþa cã sclavul va ceda ºi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotãrârea sa spunînd stãpânului: "Nu mã vei putea întoarce de la credinþa mea prin ameninþãri sau cu promisiuni de bunãtãþi ºi bogãþii. Am sã mã supun ordinelor tale de bunãvoie dacã mã laºi sã-mi urmez liber credinþa. Mai degrabã îþi dau capul meu decât sã-mi schimb credinþa. M-am nãscut creºtin ºi am sã mor creºtin."

Cuvintele înãlþãtoare ºi credinþa tare, precum ºi smerenia ºi umilinþa Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmã inima sãlbaticã a stãpânului sãu. Acesta l-a lãsat în pace ºi nu l-a mai forþat sã renunþe la creºtinism. L-a pus sã stea în grajd cu animalele de care avea grijã ºi Ioan era foarte bucuros sã se nevoiascã în grajd ºi sã aibã ca pat ieslea, aºa cum s-a nãscut ºi Mântuitorul.

De dimineaþa pânã seara muncea pentru stãpânul sãu turc, îndeplinind toate ordinele. Fie cã era iarnã sau varã, sfântul umbla desculþ ºi cu puþine haine pe el. Alþi sclavi îºi râdeau de el, vâzîndu-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supãrat niciodatã pe ei, dimpotrivã, îi ajuta ºi pe ei cum putea, uºurându-le neputinþele.

Blândeþea sfântului ºi bunãtatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor ºi al stãpânului sãu, astfel încât aga ºi soþia lui au ajuns sã-l îndrãgeascã ºi au hotãrât sã-i dea o camerã lângã podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd sã rãmânã în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân ºi se acoperea cu o hainã veche. Astfel grajdul a devenit locul sãu de pustnicie, unde se ruga ºi cânta psalmi, umplând locul de bunã mireasmã.

Prin simpla lui prezenþã în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântãri. Ofiþerul de cavalerie s-a îmbogãþit ºi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenþi oameni din Prokopion. El era conºtient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta ºi nu se ferea sã spunã ºi altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici ºi sãrbãtori se împãrtãºea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat sã-ºi slujeascã stãpânul ca ºi pânã acum, ºi, în ciuda sãrãciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaºi ºi pe neputincioºi, împãrþind hrana sa puþinã cu aceºtia.

Într-una din zile, ofiþerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soþia lui a fãcut un banchet peste câteva zile la care ºi-a invitat rudeniile ºi pe prietenii soþului ei, rugîndu-i sã punã o rugãciune pentru întoarcerea cu bine acasã a stãpânului. Sf. Ioan servea la masã ºi a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferatã a stãpânului sãu ºi a pus-o pe masã. Soþia amintindu-ºi de mâncarea preferatã a soþului i-a spus lui Ioan: "Ce bucuros ar fi stãpânul tãu dacã ar putea fi aici sã mînânce cu noi din acest pilaf!" Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd cã o va trimite stãpânului sãu la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soþia a pus sã i se pregãteascã o farfurie plinã ca sã o mãnânce el sau ca sã o dea sãracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd ºi s-a rugat la Dumnezeu sã-i trimitã farfuria stãpânului sãu, fiind convins cã Dumnezeu va gãsi o cale sã-i îndeplineascã rugãciunea. Numaidecât farfuria dispãru din faþa lui ºi atunci Ioan a intrat în casã sã-i spunã stãpânei cã farfuria a fost trimisã.

Dupã câtva timp stãpânul s-a întors acasã cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a þinut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deºi nu era nimeni acasã, a intrat ºi a gãsit pe masã o farfurie aburindã plinã cu pilaf. Neînþelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacã uºa era încuiatã, s-a uitat mai atent la farfurie ºi a vãzut numele sãu gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuºi mâncarea cu mare plãcere.

Când familia ºi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soþia i-a spus cã Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea ºi cã toþi au râs de el când le-a spus cã a reuºit sã o trimitã la Mecca. Atunci au înþeles cã ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparaþi cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).

Spre sfârºitul vieþii sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnãvit, simþind cã i se apropie sfârºitul. A chemat preotul ca sã-l împãrtãºeascã dar acestuia i-a fost fricã sã vinã direct cu Sfinta Împãrtãºanie în casa musulmanului, aºa cã le-a bãgat într-un mãr ºi aºa le-a dus lui Ioan.

Sf. Ioan a slãvit pe Dumnezeu, a primit Trupul ºi Sângele Domnului ºi apoi a rãposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stãpânul sãu a fost anunþat cã a murit Ioan, acesta a chemat preoþii ºi le-a dat trupul neînsufleþit pentru a-l îngropa creºtineºte. Aproape toþi locuitorii creºtini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecînd trupul sfântului pânã la cimitirul creºtin.

Dupã trei ani ºi jumãtate preotului i s-a descoperit în mod miraculos cã rãmãºiþele trupeºti ale sfântului s-au fãcut moaºte. La scurt timp, moaºtele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe ºi puse într-o raclã specialã. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început sã fie slãvit pentru nenumãratele sale minuni despre care s-a dus vorba pânã în cele mai îndepãrtate oraºe ºi sate. Credincioºi din toate locurile veneau la Prokopion sã se închine sfintelor moaºte ale Sf. Ioan, primind tãmãduire prin rugãciunile lui. Pe lângã creºtini veneau la el ºi armeni ºi turci care se rugau sfântului sã nu-i dispreþuiascã.

În anul 1881 o parte a sfintelor moaºte au fost mutate la Mãnãstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de cãtre cãlugãrii Muntelui Athos, dupã ce aceºtia fuseserã salvaþi de sfânt în vremea unei cãlãtorii periculoase.

Din cauza deteriorãrii serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaºte ale Sf. Ioan, s-a început construcþia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mãnãstirii ºi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua bisericã cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfinþitã de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.


În 1924 a avut loc un schimb între populaþia Greciei ºi cea a Turciei, adicã mulþi musulmani s-au mutat din Grecia ºi mulþi creºtini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se ºi ei pe insula Euboia, au luat cu ei ºi o parte din sfintele moaºte ale Sf. Ioan Rusul.

Timp de câteva zeci de ani moaºtele au stat în biserica Sfinþilor Constantin ºi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o bisericã nouã, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate pãrþile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.

Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mãnãstirea rusã a Sf. Pantelimon.

Cãlãtorii ºi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, cautã ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocroteºte pe aceºtia în cãlãtoriile lor.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.

Sursa : http://www.calendar-ortodox.ro 




NEWSLETTER
  Aboneaza-te la newsletter
  pentru a primi prin e-mail
  ultimile noutati
Opinia Publică
Care ar trebui sa fie prioritãțile instituțiilor statului pentru județul Botoșani ?
Investiții în infrastructurã
Investiții în sãnãtate
Valorificarea turismului rural
Investiții în agriculturã
Atragerea investitorilor strãini în județ
Total voturi: 124
Fotografia Zilei

Epistola întâia cãtre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Cãci cuvântul Crucii, pentru cei ce mor, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. ( I Corinteni 1;18)   citeste tot

Evenimentele Zilei

Sinaxar 15 Iunie În aceastã lunã, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Amos. Sfântul proroc Amos este unul din cei 12 profeþi "mici" ºi a trãit in secolul al VIII-lea înainte de Hristos. A citeste tot




www.ghe.ro

www.transformatoaredetensiune.ro

www.aquabotosani.ro

www.comunebotosani.ro

www.imobiliarebt.ro