Sinaxar 24 Aprilie

În aceastã lunã, în ziua a douãzeci ºi patra, pomenirea sfântului mucenic Sava Stratilatul.

Acest sfânt mucenic Sava a trãit în zilele împãratului Aurelian la Roma, având dregãtoria de ºef de armatã, ºi era de neam got. ªi având credinþa în Hristos, avea grija sfinþilor ce erau prin temniþe închiºi. Pentru curãþia vieþii sale, ºi pentru nevoinþa virtuþilor, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi cã este creºtin a mers la împãratul ºi lepãdându-ºi centura a mãrturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care le-a îndurat cu tãrie. În acest fel a atras la credinþa lui Hristos ºaptezeci de pãgâni, cãrora li s-au tãiat capetele pentru Hristos ºi s-au încununat. ªi iarãºi ºi a doua oarã stând sfântul la cercetare, întãrit fiind de Hristos mai înainte în temniþã ºi dându-i îndrãznire, a fost aruncat într-o apã ºi aºa a luat cununa muceniciei. Se vãdeau la el floarea vârstei ºi albeaþa trupului ºi rumeneala obrazului, ºi era pãrul capului ºi barba ca de aur lucind, ºi cãutãtura ochilor sãi poruncitoare ºi netemãtoare, ceea ce îl arãta ostaº desãvârºit ºi viteaz.

Tot în aceastã zi, sfinþii ºaptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, ºi care s-au sãvârºit prin sabie.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta fãcãtoare de minuni.

Aceastã cuvioasã Elisabeta din fragedã vârstã petrecând cu osteneli sihãstreºti, a luat de la Hristos har de tãmãduiri, ºi tãmãduia tot felul de boli. Naºterea ei s-a arãtat prin dumnezeiascã descoperire, ºi mai înainte s-a însemnat pentru dânsa cã va sã fie vas ales. Fericita purta numai o îmbrãcãminte pe dânsa ºi îngheþa de frig ºi de ger. A petrecut patruzeci de zile nemâncând; trei ani a avut gândul numai la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupeºti nicidecum n-a vãzut frumuseþea ºi întinderea cerului. N-a gustat untdelemn mulþi ani, ºi n-a pus încãlþãminte în picioarele ei. Strãlucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plãcere dumnezeiascã, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni pânã în ziua de astãzi, celor ce nãzuiesc cãtre dânsa cu credinþã.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor mucenici Pasicrat si Valentin.

Pasicrat ºi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostaºi creºtini pe lângã prefectul locului aceluia Avsolan. ªi vãzând pe oameni cuprinºi de înºelãciunea idoleascã ºi închinându-se demonilor dupã porunca stãpânitorilor, iar pe mulþi din credincioºi cã, temându-se de chinuri, fugeau ºi se ascundeau, atunci ei cu îndrãznire au mãrturisit cã sunt creºtini, ºi pe unul adevãratul Dumnezeu preaslãvindu-L, au blestemat pe idolii cei fãrã de suflet. Atunci i-au prins pe ei închinãtorii la idoli ºi, la judecatã dându-i, i-au silit ca sã tãmâieze idolilor. ªi era acolo idolul lui Apolon, la care sfântul Pasicrat alergând, l-a scuipat în faþã ºi i-a zis: "Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanþuri de fier l-au legat ºi l-au aruncat în temniþã. Cu acele lanþuri ostaºul lui Hristos ca ºi cu niºte podoabe de aur împãrãteºti se împodobea, bucurându-se cã s-a învrednicit a le purta pentru Hristos. ªi a fost pus cu dânsul ºi Valentin. ªi iarãºi la judecatã înaintea guvernatorului pe amândoi i-au pus. ªi a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era creºtin, dar temându-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele sãu, ca sã aducã tãmâie idolului cioplit, precum fãcuse el ºi sã se facã o vreme ca ºi cum ar fi închinãtor de idoli, ca aºa sã poatã scãpa de chinurile cele cumplite. Însã sfântul mucenic Pasicrat l-a îndepãrtat ºi i-a zis cã este nevrednic de neamul sãu, de vreme ce s-a depãrtat de la credinþa lui Hristos. ªi el singur alergând la capiºte, ºi-a bãgat mâna sa în foc ºi cãtre guvernator a zis: "Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fãrã moarte fiind, nu are grijã de aceste chinuri vãzute. ªi întrebat fiind de guvernator ºi sfântul Valentin, iarãºi unele ca acestea a zis, cã este gata, pentru Hristos, la toate chinurile. Atunci amândoi la tãiere au fost condamnaþi. ªi când slujitorii prigonitorului duceau pe sfinþi afarã din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea dupã dânºii ºi sfãtuia ca o maicã pe fiul sãu ca fãrã de fricã sã se apropie de moarte; cã se temea pentru el, ca sã nu se înfricoºeze, fiindcã era încã tânãr. ªi aºa le-au tãiat capetele sfinþilor. ªi era sfântul Pasicrat de douãzeci ºi doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar maica cu bucurie ºi cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slãvind pe Hristos Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin ºi alþi patruzeci.

Dupã sfârºitul sfântului mãritului mare mucenic Gheorghe, a poruncit Diocleþian împãratul ca pretutindenea pe creºtinii ce se aflau, mai ales pe cei þinuþi în lanþuri, cu felurite chinuri sã-i sileascã la închinarea la idoli ºi pe cei ce se vor supune sã-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune sã fie daþi morþii. În acea vreme aceºti mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin, ºi ceilalþi împreunã cu dânºii, ca la patruzeci, erau în temniþã. Pentru cã vãzând minunile ce se fãceau de sfântul Gheorghe, au crezut în Hristos, ºi cu îndrãznire înaintea tuturor L-au mãrturisit ºi pentru aceasta i-au prins ºi i-au legat ºi în temniþã i-au închis. ªi scoþându-i la încercare înaintea tiranului, nu s-au lepãdat de Hristos, ºi pe zeii pãgânilor i-au ocãrât. Drept aceea i-au dezbrãcat, i-au întins, i-au bãtut, i-au spânzurat ºi i-au strujit, pânã ce a cãzut la pãmânt trupul lor, ºi cele dinãuntrul lor se vedeau. La sfârºit le-au tãiat capetele, ºi prin asemenea sfârºit, au primit împãrãþia cereascã.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1564 ºi care s-a sãvârºit fiind despuiat de piele, de viu.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului.

Acest sfânt ierarh, mãrturisitor al dreptei credinþe pe pãmântul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 ºi 1643. S-a nãscut în Þara Ardealului, din pãrinþi dreptcredincioºi. Din copilãrie a intrat în Mãnãstirea Putna din Moldova. Aci a deprins meºteºugul scrierii frumoase ºi al zugrãvirii de icoane.

Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoþiei. Pentru învãþãtura lui iscusitã ºi pentru viaþa lui îmbunãtãþitã, Dumnezeu a rânduit sã fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bãrbãþie împotriva calvinilor abãtuþi de la dreapta credinþã, care cãutau sã surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipãrit cãrþi bisericeºti de învãþãturã ºi a cercetat sat cu sat povãþuind ºi îndrumând pe fiii sãi duhovniceºti. În aceastã luptã nu l-au înfricoºat nici ameninþãrile, nici opreliºtile craiului Ardealului ºi ale cãpeteniilor calvineºti. Pentru aceasta, curând au nãscocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor ºi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniþã. Nouã luni a stat sfântul în temniþã, legat cu lanþuri grele la mâini ºi la picioare. Din când în când, era scos din temniþã la priveliºte, înaintea bisericii sale din Bãlgrad; ºi era batjocorit, despuiat de haine ºi bãtut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însã n-a voit ca acest cuvios al Lui sã fie dat pierzãrii. A fost slobozit din temniþã, în schimbul unui preþ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde sã-i plãteascã, a pus 24 de chezaºi, iar el a plecat în Moldova ºi apoi în Rusia, unde a adunat aceºti bani pentru despovãrarea chezaºilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit sã pãstoreascã episcopia Huºilor ºi dupã puþinã vreme s-a sãvârºit în pace.

Tot în aceastã zi sãvârºim ºi pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.

Fericitul pãrintele nostru Sava s-a nãscut în întâiul pãtrar al veacului al XVII-lea, în Inãul Ardealului, din pãrinþi de neam bun ºi creºtini evlavioºi, Ioan ºi Maria.

Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, dupã tatã, au fost episcopi sau protopopi ai cetãþii Inãului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tânãrul Simeon a început învãþãtura de carte în casa pãrinteascã, iar adâncirea în Sfintele Scripturi ºi pravila vieþii mãnãstireºti le-a deprins în Mãnãstirea Comana din Þara Româneascã, de la unchiul sãu, arhiereul Longhin, care se aºezase în aceastã mãnãstire. Murind tatãl sãu de nãpraznica molimã a ciumei, Simeon a fost chemat acasã ºi rugat sã se cãsãtoreascã. El a împlinit dorinþa mamei sale ºi dupã puþin timp a fost ales protopop al Inãului, primind darul preoþiei. Rãmas însã vãduv dupã scurtã vreme, frumoasele sale însuºiri sufleteºti, dovedite în vrednicia de protopop, precum ºi viaþa sa pilduitoare l-au înãlþat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, vãduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon ªtefan, în anul 1656. Mãritul Sava a pãstorit Biserica Ortodoxã din Ardeal cu neînfricatã bãrbãþie ºi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurãri grele.

În tot timpul pãstoriei sale, sfântul s-a strãduit necontenit sã ridice Biserica ºi sã o þinã în albia dreptei credinþe a Rãsãritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duºmãnia ºi prigoana cãpeteniilor calvineºti ºi a craiului de atunci al Ardealului. Aceºtia voiau sã strecoare cu vicleºug, în cãrþile bisericeºti ale românilor, învãþãturi rãtãcite ºi pierzãtoare de suflet.

Iubirea fierbinte ºi grija pentru Bisericã, precum ºi durerea pentru suferinþele credincioºilor l-au cãlãuzit pe osârduitorul vlãdicã sã cãlãtoreascã în anul 1668 pânã la Moscova pravoslavnicã. La curtea þarului, sfântul Sava a stãruit pentru mântuirea creºtinilor asupriþi de turci. De la Moscova, sfântul s-a întors cu multã cinstire. Câþiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplitã prigoanã din partea cãpeteniilor calvine ºi a craiului. El a fost trimis în judecatã, osândit împotriva canoanelor, pentru niºte vini nãscocite. Cu silnicie ºi mãrturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoþându-l din scaunul vlãdicesc. A fost aruncat apoi în temniþa craiului ºi a suferit batjocuri, biciuiri ºi loviri de toiege.

Neclintit a rãmas sfântul în credinþa sa, ca o stâncã bãtutã de valurile mãrii. A suferit ºi a pãtimit pentru Ortodoxie. Dupã cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniþã, dar aºa de slãbit, cã s-a mutat curând cãtre Domnul, în luna aprilie 1683.

Sfântul s-a sãvârºit, având cugetul împãcat cã el s-a luptat lupta cea bunã, a pãzit credinþa ºi a apãrat turma. Pentru jertfa lui curatã, Domnul l-a învrednicit de cununa neveºtejitã a sfinþeniei.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.

 Sursa : http://www.calendar-ortodox.ro/